ÃŽn pavilionul de femei, peste noapte,
scrâșnind a născut una din hoațe.
Luna și-a scos țâțele pline cu lapte
și-a vrut să ia pruncul în brațe.

S-au repezit toate hoațele celelalte,
să-nfășure plodu-ntr-o veche broboadă...
Șoareci, prin colțuri se sfătuiau ce să roadă,
afar-mergeau stele pe picioroange înalte.

Păingi coborau pe sfori să vadă lehuza,
greu duhnea după ușă hârdăul.
Noaptea, la gratii, își desprindea dintr-un nasture bluza,
hoațele cântau în urări: - Fă, să-ți trăiască flăcăul!...

Iar tu zâmbeai, făcutule din chiparoase,
fraged născutule în pușcărie...
Pe rând, te strângeau la piept muieri ticăloase,
să-ți pipăie zăpada trandafirie...

Și tu zâmbeai, în odaia rău duhnitoare,
prunc al osândei, odraslă de hoață...
Zâmbetul ăsta-l vei lua în viață,
sau vei târî doar oftatul ca un lanț de picioare?

Mâine, fecior de târfă ți-or spune unii,
alții și-or aminti c-ai fost născut după gratii.
Trântit pe pământ de viscolul galben al lunii,
tu nu-ți vei cunoaște numele tatii.

Poate și tu vei hoți ca maică-ta, mâine,
cuțitul tău va izbi, într-o noapte cu glugă.
Poate pentru inele, sau doar pentr-o pâine,
temnița lacomă o să te sugă...

Sau, poate, vei fi ca un cireÈ™ la rusalii,
tânăr și plin de rumene fructe.
Vei pescui din oceanele tale coralii,
și-ai vrea să treci peste veac pe mari viaducte.

Și, poate, vei vrea peste tot să te-mparți, să te dărui,
să legi chiar și rănile stelelor în alte ținuturi.
Lumina o vei lua de pe piept ca s-o scuturi,
auru-i greu să cadă în pumnul oricărui...

Și-atuncea vor spune la fel: - Iată fiul de hoață!
Ți-or pune ca maică-tii fierul roșu pe frunte,
și-n lațuri și-n brânci te-or aduce temniței crunte,
să te faci bestie, ură și ceață...