agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 1639 .



Sunt naţionalist
poetry [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [GRIGORE_VIERU ]

2019-07-11  | [This text should be read in romana]    |  Submited by Maria Elena Chindea








Da,
Îmi iubesc mama.
(E un păcat?)
Şi pruncii.
Şi fraţii.
Şi cerul de ametist.
Ca rezumat,
Sunt na-ţi-o-na-list!
Da,
Graiul mi-i sfânt –
În viaţa mea
El nu este un simplu turist,
E chiar Patria.
Într-un cuvânt,
Sunt na-ţi-o-na-list!
Da,
Urăsc pe mancurt.
Mi-i dragă doina
Prin care exist.
Nu mă târâi slugarnic.
Pe scurt,
Sunt na-ţi-o-na-list!
Da,
Hora nu vreau
Să o schimb
Pe cazacioc ori pe twist.
Port suferinţa de neam
Ca pe un nimb.
Sunt na-ţi-o-na-list!
Da,
Afirm că-i prea mult
Verde-n drapel,
Avem un drapel
Prea materialist.
Mai aşterneţi nişte
Cer visător peste el.
Sunt na-ţi-o-na-list!
Da, nesocotesc tigvele seci
Care vor să mă cârmuie
Ca artist.
Mai trag cu ochiul
La istoria noastră. Deci
Sunt na-ţi-o-na-list!
Da,
N-am vrut să mă însoţesc
Cu Satan
N-am prăjit creieri umani
Pe unt poliţist.
Omeneşte întreb:
De ce am murit în Afganistan?!
Sunt na-ţi-o-na-list!
Da,
Vremea în care trăim
E tot mai isterică,
Îmi vine să urlu
În muzeul satului
Cu profil ateist:
„Scoateţi
Mitraliera
Din biserică!”
Sunt na-ţi-o-na-list!
Da,
Te întreb pe tine,
Binevoitorule,
Care-ai adus tutunul şi pesticidele:
Ce ai cu surorile noastre
Din câmpul cel trist –
Ai primit vreun ordin cumva,
Ţi-a ordonat cineva: ucide-le?!
Sunt na-ţi-o-na-list!
Da,
Sunt contra
Plevei migratoare
Care se crede
Un dar minunat.
Sunt contra să prăsiţi la noi
Uzina de calculatoare –
N-am ce să număr, tovarăşi,
Aproape totul
Mi s-a luat
Da,
Aproape totul
Mi s-a răpit.
La curgerea Prutului meu
Nu pot nici măcar să asist.
Totuşi
Viaţa mi-i dragă,
Merg spre dânsa grăbit.
Sunt na-ţi-o-na-list!

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!