Sub pas de om e umblet de minciună
Veghează umbra-n zarea lumii, mica
Și în infern de șoapte ești, adică
Femeie-n sânge foc având să-mi spună...

De-acolo fumul rugăciuni ridică
Seninul trist pe miez să se depună,
Ci stihul ne e dat spre împreună
Că frigul din distanțe doarme-n frică.

Absența ta îmi locuiește-n perne,
În adevăr e Raiul rătăcit,
Din pipa vremii suie căi eterne...

ÃŽn poezia timpului ghicit
Ne zice-n văz o rază-n zori a cerne
Și-n moarte-i duh de luturi sărăcit...