lipsa de iubire se păcăleşte
aşa cum păcăleşti un copil
convingător… cu disperare ascunsă îi spui
că mâine-le celălalt îi vei cumpăra
păpuşa preferată
chiar şi o baterie de rezervă
pentru zielele acelea în care
amuţirea va fi proba de rezistenţă
în faţa morţii

îţi spui că poţi… că trebuie
că totul e chestiune de obişnuinţă
ce mare scofală o iubire îngropată
în văzul cosmosului orb
văzându-şi cu îndârjire de ale sale
laşi zilele să treacă… să treacă… până când
uitarea îşi instalează cortul
cu privire tâmpă aştepţi un miracol

cade o ploaie
una dintre acelea cu ciucuri la capete ÅŸi iluzii
oamenii se înghesuie la spectacol
îţi numeri secundele…
de-abia ai timp
să rămâi în neutralitate

cuvintele se agaţă
fac suportabile sensurile
alte înţelesuri acoperă clandestin
o realitate
vine o senzaţie de trecut
lumii i se îmbolnăveşte o frunză
şi tu eşti singura… singura în stare
s-o facă să-şi reintre în ingenuitate

în vecinătăţile mici
bunăvoinţa reflectă triumful individual
în fapt vanitatea nemăsurată


cocârjată o durere iese din tine
scuipându-te că i-ai luat dreptul la continuitate
habar nu are ea că nimic nu se poate pune
cu golul