încerc să fac cărare
din pietrele ce-mi ies în cale
prinsă-n anotimpul veșniciei
străbat lanul vieții unduit de vânt
cu sufletul inundat în sclipirea lunii
iar mintea îngrădită-n jurul vremurilor,

cu ochii aprinși de speranțe firave
mă agăț de cer
caut printre nori neînțelesul
soarele e de vină
îmi răstoarnă nopțile
atunci când reapare
iar visele pleacă
de mână cu stelele
și nu se mai întorc,

într-o zi voi pleca cu ele
înainte de răsărit
promit!