Rămâi în smoală și pucioasă,
arzi în păcate și blestemuri,
de vrei în verzi și negre zemuri
să-ți fiarbă carnea ticăloasă.

Nu mă-nspăimânți, nu mă cutremuri,
din clocotirea ta vâscoasă.
Eu am mai rupt din chiparoasă,
din câte m-au durut pe vremuri.

Și nu mi-am pus pe scut nici sila,
nici fierea ce-ți scârbi fiertura.
Uit jos cucuta, strâng zambila,

dau piatra vrajbelor de-a dura
și-nsămânțând cu cer argila
urăsc pe lume numai ura.