În zone-abstracte împlântând antene,
tot scotocesc cu vârful meu prin nouri,
din aștrii glaciali să fur ecouri
și coiful unei reci Palas-Atene.

Tu, soare, arzi, tu, fulgere, mă-mprouri,
voi, vânturi mari, mă clătinați viclene...
În schimb, am rădăcini subpământene,
înfipte parcă-n bezne de cavouri.

Cu ele, nu cu frunzele mă apăr.
Din ele lupt, cu fruntea numai scapăr.
Sus, vârful bate stelele și luna,

se-ncruntă că nu intră-adânc în sfere,
și ia mai mult din rădăcini putere,
de câte ori îl zgâlțâie furtuna.