Ursuz, mocnind de ghețuri în cerdacuri,
păzit de taine vechi ca de zăvozi,
din când în când basmaua ți-o deznozi
din noduri de milenii și veacuri.

Și, moșule, din gerul tău slobozi
noi lumi de foc, de sus, din prepeleacuri,
rubine mari în funduri reci de lacuri,
sau jerbe lungi cu diamante-n cozi...

Și eu, moș-Cosmos, vin din nebuloase,
dar ard ca tine-ntr-un părelnic ger
sâmburi de foc și jerbe luminoase.

Re-nfeciorat în vechiul meu ungher,
deznod basmaua nouă de mătase
și-arunc din ea spărturi de juvaer.