Prea-și răzvrătea, de mult, fruntea semeață,
boierul tânăr, iute ca hangerul.
Frigeau, sub gene, chiciura și gerul,
mânia lui tuna ca o sâneață...

surghiunul mi ți-l roade și-l mănâncă
la mânăstirea neagră și pustie.
Scobită jos, sub lespede, adâncă,
îl sfârtecă vrăjmașa lui chilie.

Din mucegai ies cârtițe buimace
și broaște moi ca lintița jilavă.
Toamnele scuipă-n groapa lui băltoace
și-aprind pe zid o Precistă suavă...

Putredă-i ziua. Noaptea, mătrăgună.
Și când adoarme-n lacrimi și dogoare,
vânează-n visul lui mistreți pe lună
și fură jupânițe din pridvoare.