acum mult timp, copil fiind, puneam firimituri pe geam pentru guguștiuci
dar vântul avea grijă și luat tot, împărțind tuturor păsărelelor
și gugustiucii nu mai nimereau fereastra

a fost o vreme când nici lumina nu mai găsea fereastra
și fie că draperiile erau trase sau nu
întunericul din sufletul meu nu era spulberat. vântul parcă murise

a trebuit să învăț pe litere cuvintele singurătate și iubire
mestecam literele și din gură îmi cădeau bucăți de întuneric urât mirositor
acum lumina îmi șterge fereastra, guguștiucii guruie și fărâmituri din mine așteaptă vântul