agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2020-04-13 | [This text should be read in romana] | Submited by Maria Elena Chindea Şi iată că deodată între ei soseşte vestitorul, aruncat în clocotul ospăţului de nuntă ca-ntr-o fiertură-un nou ingredient. Cei care beau acolo n-au simţit că zeul a intrat pe-ascuns strângându-şi ca pe-o hlamidă udă de ploaie zeitatea. S-ar fi părut că-i unul dintre dânşii. Deodată însă-un oaspete văzu pe tânărul stăpîân al casei cum în capul mesei nu mai stă, ci este smuls parcă-n sus şi oglindind în toată fiinţa lui ceva străin, cumplit. Apoi amestecul se limpezi şi s-a făcut tăcere; doar la fund a mai rămas o drojdie de zgomot şi-un strat de bâlbâială tulbure, ce mirosea urât a râs stricat. Şi-atunci au cunoscut pe zveltul zeu, şi cum stătea, plin de solie-adâncă, nendurător – aproape-au şi-nţeles. Şi totuşi, când s-a auzit ce este a fost mai mult decât o ştire,- a fost ceva de neînchipuit. Admet va trebui să moară. Când? Acum. El însă cupa spaimei lui şi-o sparse şi dintre cioburi mâinile-ntinzând a început cu zeul târguiala. Doar câţiva ani, un an măcar, un an, câteva luni, sau săptămâni, sau zile, ah! zile nu, doar nopţi, o noapte numai, o noapte, noaptea asta, numai asta. La toate zeul răspundea că nu. Şi-atunci Admet a dat un ţipăt lung şi n-a mai contenit, ţipând mereu ca muma lui atunci când l-a născut. Şi iată chiar că muma lui, bătrână, veni spre el, şi tatăl lui bătrân, şi amândoi bătrâni şi veştejiţi stăteau acum uimiţi în preajma lui; iar el când i-a văzut atât de-aproape, ca niciodată, s-a oprit şi-apoi şi-a frânt deodată glasu-n plâns şi-a spus: Tată, ţii tu aşa de mult la ce-a rămas, la drojdia asta ce nu poţi s-o înghiţi? Mai bine-azvârle-o jos. Iar tu, bătrâno, matroană, ce rost mai ai când ţi-ai născut copiii? Şi pe-amândoi îi prinse dintr-o dată ca două vite de jertfit. Dar iată că repede-i lăsă şi-i dete-n lături; parcă lovit de-un gând şi strălucind la faţă, strigă: Creon, Creon! Atâta doar, doar numele acesta. Dar pe figura lui stătea alt chip, pe care nu-l spunea, chip fără nume, în aşteptare, îndreptat fierbinte spre tânărul prieten ce şedea în faţa lui la cellalt cap al mesei. Bătrânii (se citea pe faţa lui), vezi tu, nu-s buni pentru răscumpărare, sunt prăpădiţi şi slabi, n-au nici un preţ; tu însă, tu, cu frumuseţea ta... Deodată însă el nu-şi mai văzu prietenul. Rămase-n urmă-acesta, şi-acum spre dânsul ea venea, chiar ea, parcă mai mică decât o ştia, uşoară, tristă-n haina de mireasă. Ceilalţi cu toţii sunt doar calea ei pe care ea păşeşte: (în curând va fi aici în braţele lui, care îndurerate se deschid). Şi iată că ea porneşte vorba; nu cu dânsul. Vorbeşte-acum cu zeul şi zeul o ascultă, şi toţi abia în zeu aud ce spune: ,,Răscumpărarea pentru el nu poate să fie nimeni. Eu pot să-l răscumpăr. Eu pot să trec în locul lui. Nu-i nimeni la capăt cum sunt eu. Ce-mi mai rămâne din tot ce-am fost? Nu ţi-a spus oare ea care-ţi aduse veştile că patul ce-aşteaptă dincolo e sub pământ? Rămas bun mi-am luat. Şi înc-o dată rămas bun şi iarăşi rămas bun. Mai mult nu poate-un muritor să ia. De asta am venit, ca tot ce este sub dânsul îngropat, sub cel ce-acum e soţul meu, să piară, să se piardă. Ia-mă cu tine. Mor în locul lui.” Şi-aşa cum vântul saltă peste mare, aproape ca pe-o moartă-o duse el, de soţul ei departe, într-o clipă, dar hărăzindu-i lui c-un semn ascuns o însutită viaţă pământească. Admet spre ei se năpusti-ntinzind buimace mâini, ca-n vis. Dar ei erau acum la uşă unde, tânguioase, femeile se-ngrămădeau. Văzu cum fata către el s-a-ntors, c-un zâmbet pe faţă luminos ca o speranţă ce-aproape că era făgăduinţa că din adânca moarte va veni spre el cel viu… Şi el atunci, cu mâinile acoperindu-şi faţa, a-ngenuncheat, nevrând să mai zărească nimica, după zâmbetul acela. Tr. Maria Banuș |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy