Ne dezvelim din frunze reciproce
Și calea-n Rai sunt îngeri s-o întoarcă
În alb ca pe-un picior de mânătarcă
Pășind golgotă, stih având în voce.

E clipa sânge de tăcere... Parcă
A găzdui și gândul să evoce
Nu ne-or mai fi nici criptele feroce
Când suflet până infinit să toarcă...

Pe-o șoaptă de sidef era, rosti-o
A nunții cu tenebra poezie
Trăind singurătăți pe zări cu brio...

Poemul nopții de ființă-n zi e
O naștere de tine-n blând adio
Când Dumnezeu e sub anestezie...