timpul mă aruncase într-o buclă a lui
nu înțelegeam exact dacă nu eram și eu
una dintre fiicele lui vitrege
și atunci care dintre ispășiri
ar fi fost cea mai probabilă
minimum derizorie

statul pe o margine
ca o pasăre împietrită ca un sfinx
amintirea nesfârșitului șir de strămoși
așteptările părțile-lipsă păcatele cu nemiluita

sentimentul ploios cu arșițe și noroi
în care ca pe morminte proaspete
oamenii traversează alți oameni
fără conștiința sacrilegiului
nici a ieșirii din istorie

iarba împotmolită în pământuri
ca într-un suflet sucombat
sub greutatea propriei materii

și pe ce limbă ar mai fi cântat licuricii
în care dintre necuvinte ar fi amuțit prigoriile

câte absențe din anotimpuri aveau să se scurgă
pentru a se ridica în sfârșit starea de anonimat?