sunt gânduri care bat
sub peticul acela palid
pe care bunicii l-au pierdut pe front
(nu era suficient ca să-ți bandajezi rănile)
și pe care bunica îl ascunsese în lada cu zestre
spuneau că aceasta
nu este o durere mai mare decât dormitul pe pământ ud
când ești flămând
nici nu te sfâșie mai tare decât
murmurul rugăciunilor spuse repetitiv
cu ochii cu mâinile
cu inima aburind
dimineața
la amiază și seara
sau murind
printre atâtea amintiri ale amintirilor
oamenii își ascund suferințele
ca să nu se știe că sunt
ori foarte mari datornici
ori binefăcători
lumini care ne definesc astăzi culorile
și care niciodată nu tac
nu se sting
înalță-mă Doamne
ca să nu pășesc
pe lacrimile părinților mei
când Te strig