//


când eram mică

numele meu era diana


diana e așa un fel de

scuză pentru toate neîmplinirile

din copilărie pentru toate

crăciunurile în care stăteam lângă molid

și-i strângeam acele și nu știam decît o colindă

/o cîntam în fiecare an pentru mulți

oameni bătrîni nu erau nici orbi

nici surzi zâmbeau din cînd în când/


era ca într-un bloc de garsoniere


/doar mama stătea o zi întreagă lângă un cuptor pe fața de masă erau niște pătrate

mari cu flori roșii în centru lucind de atîta curățenie

luceau ca soarele de la becul de 75 de wați

se mai vedeau doar micile

tăieturi de cuțit și

la colțuri se zărea un pic din lemnul presat/


...


pînă când am crescut m-a chemat diana


mă duceam la școală

traversam o cale ferată

aveam teniși cu șireturi negre


stăteam uneori și număram vagoanele

mama mă aștepta acasă

la șapte fără un sfert


mă trimitea des să-i cumpăr ulei vărsat

într-o sticlă de doi litri

urâtă aproape opacă


...


de curând mi-am făcut cont pe facebook

dar acum nu mă mai cheamă diana

nu mă mai cheamă