Obosiți de-atâtea metafore (obosite și ele),
mai dăm câte un ocol târziului,
mai sucim câte o idee până se face titirez,
să se-nvârtă, să se-nvârtă,
până-n inimă se-mplântă,
până forma prinde cheag
într-un vers duios, dulceag.

Păstrăm câte o dimineață pentru înserările noastre,
prospețimi înmuiate-n amiezi cu soare febril;
din rătăcite note închegăm cântecul,
să se-audă, să se-audă
chiar și-n seara cea zăludă,
chiar și-n inima de fag
ori în piatra unui mag.

În rest, toate bune și frumoase,
până la venirea scadenței.
Nu prea ți-ai pierdut viața în calcule inutile,
dar ai plătit, ai plătit
cu sânge nepotolit,
și cu veghea, și cu visul,
și - vezi bine - iată, scrisul!