Nu există absolutul
Decât în Dumnezeu
Dar ne bazăm pe relativul
Şi în acela mă aflu chiar şi eu.
Nu căutăm idealul
Decât în absolut
Dar ne bazăm pe banalul
Bun mers ÅŸi este deja absurd.
Nu suntem perfecţi
Cu excepţia naturii divine
Dar ne bucurăm de cele fireşti
Şi acolo te regăsesc pe tine.
Nu ne amăgim cu universalul
Decât atunci când vrem dreptatea oarbă
Dar ne bazăm pe idealul
Că viaţa nu ni-i snoabă.
Astfel, baleiem între adevăr şi dreptate
ÃŽntre liniÅŸte ÅŸi nu se poate
ÃŽntre alb ÅŸi negru
Dar, mai bine o culoare în toate,
ÃŽntre a fi ÅŸi a nu fi
ÃŽntre a avea ÅŸi a nu avea
Ca la final să te întrebi:
A mai rămas măcar un dram din fiecare cele toate!?
Să fie dreptate cât se poate, iar diferenţa să o facă liniştea!?
Să uiţi de tine, pentru a te regăsi în propria-ţi fiinţă, poate! ?
Să fii şi să nu fii, doar pentru a experimenţa transendentalul!?
Adevăr sau dreptate: e un tot sau doar puţin din fiecare şi totodată din toate!?