îmi petreceam restul zilelor departe
de mine însumi
ÅŸi-mi acordam strunele sufletului
după simfonia tristeţilor tale,
intensitatea dintre noi se balansa
pe linia orizontului
şi petalele dimineţii se răsfrângeau acut
în arcuirile trupului tău
de himeră
-iubeşte-mă îndelung
iubeşte-mă până la capătul puterilor,
până la sfârşitul singurătăţilor tale,
până în pragul apocalipsei,
spuneai tu
iar eu îţi adunam tandreţea de mătase
într-o clepsidră
şi nu te mai găseam în labirintul
gândurilor tale
-iubeşte-mă încet, spuneai tu,
întâlneşte-mă acum,
departe de orice crepuscul
şi sufletul tău de iarbă
se risipea în palmele mele
ca un vis de fluture
-de ce mă iei atât de puţin,
strigai tu în noaptea sfâşiată,
de ce laşi să cadă din mine
toată arşiţa
în roua dimineţii ?