În spate zid de stânca arde-n cer
Pe care torc cununi vulturii.
În față, prăvălită-n golful clar,
Umbrirea verde stinsă a pădurii.
Sfințită de oracol și altar,
Pieziș o rază taie inserarea.
Și cum coboară caprele și pier,
Cresc clopoței din vreme, că izvoare.
Lumina peste marmure da maci,
Dar grabnic înnoptarea le culege
S trupuri de coloane stau că magi
Să-nfrunte visul, veacul să-l dezlege.
E umbră timpului, pe care șed
Sub Fedriadele nemuritoare.
Teatru, stadiu, temple — nu-i mai văd:
Apollo sună-n mine viers de soare