nu ştiu dacă zbaterea ochiului stâng
alteori a celui drept e un semn
sau o durere
ţintuită pe propria-mi bătrâneţe sau
e aşa un fel de rană
dintr-un război cu mine însumi

sub toate dărămăturile astea
a rămas doar liniştea
ca o toamnă
golaşă
în mijlocul zilei
nu prea am timp să developez fiecare clipă
aerul rarefiat îmi scurtează orizontul
teama se lipeÅŸte de mine
ca un aluat
cresc şi mă descojesc printre
lucrurile transformate în nisip

îmi sprijin capul pe întunericul
lăsat peste mine şi
mă gândesc cum ar fi dacă
toate trenurile ar opri la capătul lumii
iar Dumnezeu ivit dintre umbre
mi-ar face semn ca ÅŸi cum ar fi ultima plecare

nu ştiu dacă zbaterea ochiului stâng
alteori a celui drept
e un semn
însă ştiu că
noaptea aceea va fi o noapte de vară