undeva, pe un acoperiș, o relicvă de antenă crucificată
din creștet abia se zărește un fir
în care se zbate cerul ca un zmeu
iar noi, păianjeni țesând psihedelic pânze
despre unele ai jura că sunt case, mașini, străzi, plasme, edenuri mutate genetic în care girafele nu mai ard, au capace de broască țestoasă și oamenii-s lubeni încrustați de lumină, iar Golemul plânge-n pumnii lui de tină

dinspre taverna din colț se aud râsete homerice
fata îmbrăcată-n chihlimbar tocmai a încropit un sentiment
aerul zornăie și soarele face salturi de antilopă pe frontispiciile kitsch
aici se moare și iubește singur

poemul este criptat într-un blockchain tragicomic

aici ești în siguranță, nimic nu se pierde
toată pânza această luminoasă pulsează-n inima morții