Nu pot, nu izbutesc să înțeleg
de ce atât de tare mă privește
tot ce i-a fost lui Bürger hărăzit
să i se-ntâmple
(datele nașterii și morții sale se află
în enciclopedii)
într-unul din orașele câmpiei
de lângă râul cu un singur mal
unde palmierul crește, și nu pinul.
Precum noi toți,
a spus minciuni și-a auzit minciuni,
a fost trădat și fost-a trădător,
s-a perpelit de dragoste adesea
și, după-o lungă noapte nedormită,
cleștar pâclos de zori de zi văzut-a.
Dar iată că aflat a fost el vrednic
de-un mare glas, acela al lui Shakespeare
(pe celelalte-acesta le cuprinde),
și de-altu-apoi, tot osebit, de glasul
lui Angelus Silesius, din Breslau.
Cu falsă neglijență șlefuit-a
șirag de stanțe-n stilul vremii sale.
Că altceva prezentul nu-i decât
vremelnică fărâmă de trecut
știa prea bine, și că din uitare
suntem făcuți: știință-atât de vană
ca ale lui Spinoza corolare
sau negrăita tulburare-a spaimei.
În urbea de pe mal de nemișcat
râu după două mii de ani de când
s-a săvârșit din viață-un zeu
(povestea ce v-o depăn este veche)
e singur Bürger, și-n această clipă,
acuma chiar, tot stanțe șlefuiește.



traducere - Andrei Ionescu