alerg înspre a fi om
cu pași de văpaie pe sânge
în locul lui nimeni
să aduc dovadă de gând și ființă
aș trăi puțin
și pe alb poezie
și-aș muri o vreme-n peniță,
în mormântul albastru al vieții
cu senin să stropesc în visare
în dimineața iscată din bezne
ca din demoni un înger cu aripi de dumnezeu

alergarea omului
mi-e în lăuntrul dintre rău și bine
acolo, în pământean exista,

în fața morții mi se închină frica
și-mi venerez curgerea sângelui
fugind în gânduri de eternitate