Așchii albe ard alene-n ascunzișul amintirii;
bardul brav benchetuiește, bându-și bezna bâlbâirii.
Cerul capătă culoare, ceara-i curge calm, curată;
dimineața,-i drumul darnic dacă destinu-i durată,
energia eterată este elan elocinței,
făurarul filei fine fierbe-n fervoarea ființei.
Gata! Gândul germinează; gospodinul grav găsește
hiacint, heliotrope; haimana halva halește.
Iarba iartă isteria iernii. Indirect, iubirea -
îndrăzneață, întrupată-n îngeri, în închipuirea
junelui, jefuitorul jalnic. Jertfă, jumătate,
luna licărește lângă lacul Luminozitate.
Macină mălai morarul, mămăliga-l mulțumește.
Noru-i năzdrăvan, norocul naibii nu îl nimerește.
Osteniții oameni, oare, orășenii, oropsiții
pietrele păstrate-n ploaie plimbă printre paraziții
risipitori regretalnici? Râsete răsună-n râpe,
serenade-n semnul serii sunet sângeros să surpe.
Șlefuitele șindrile șușotesc șamanic, și-unde
timpu-și trage turme terne, tăria temeinic tunde
țepii țânțărimii. Țipă țitere țiuitoare,
urgisesc urechea urii, ung ulcele umblătoare.
Vremea viselor venită-i, viu vâltorile vuiesc.
Zace-n zori, zurliu, zefirul, zurbagiu zelos, zeiesc.