agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ You are
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2021-09-09 | [This text should be read in romana] | Submited by Maria Elena Chindea Rece-i ciocanul, rece e piatra, rece e dalta. Stihiile nasc anapoda una din alta. În fiecare-s toate – cum vin mereu, cum pleacă nopțile și zilele, cu și fără, poate și dacă. Un fulger taie munții, un munte-mpunge balta. Aceste trei imperii: ciocanul, piatra, dalta lovite între ele, iau foc. Scânteile sar. Nechează peste cosmos vulcanul armăsar, cu nouă coame de flăcări și cu copite orbitoare de trăsnet. La cine vă trimite neliniștea în sănii de gheață colorată? Crepusculul și-ascultă galopul într-o gloată ce-aplaudă stupidă apropiata-i moarte. El mușcă și aleargă, de armăsar vorbesc, prin mii și mii de grajduri, ulcior fără de toarte. Un viscol numai țurțuri, cu miros muieresc l-ațâță. Se repede cu sulița afară la moara de pe valuri, la norul de pe moară. Ce strânse, ce-ndesate – în rochia prea largă – puterile oculte... Moartea pleacă pe targă nici ea nu știe unde. Amurgul vine-n serii. E jilțul paranoic al celor trei imperii. Așează-te și cască perdeaua. Ce-ai văzut păstrează pentru tine. – Și iar de la-nceput și iar coșmarul, ceața cu-obrajii de Babă Cloanță... Căruța într-o roată se cheamă tărăboanță.
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy