Deasupra mea-nflorește, prin dimia nopții, migdalul
și nu mai e întuneric; pereții
se căptușesc – simplu – cu pace;
fiarele nu-mi mai umblă somnul
și nu-l sfârtecă. A țipat nimeni.
Coji de coșmar duse de-un râu
calm. Râul spală, vindecă și-nseninează
mugurii din ce în ce mai mari
ai pomului de veghe. Râu de ritmuri
ÃŽn felul acesta e curat
În lăuntrul infinit
Nici un trup nu se termină-n afara
luminii. Ea-i răsfrângerea noastră
Stihii, planete, zbuciume cuprinse-s
cu gingășie în ostrovul puternic
și fără de limită
a ceea ce numim suflet.

Deasupra mea-nfloresc migdalii și sufletul...