Când nu te ai în ochi decât pe sine
Sub vorbe,-n alba oglindirii scenă
Îți pare vremea glumă-n stea obscenă
Și pur miroase-a liniște ce vine.

Lăsând hârtia-n urmă, veac în trenă
În ea să pui cunoașterea de bine
Și din lumină rost ce-ți aparține
Vuind în lume umbra ta perenă.

În zori de moarte cina tu lăsa-vei
ÃŽn teatrul tainei de a tot ce-ai zis
Să suie ca un fum în pieptul slavei.

Să-ți umple-averi sărmanul crucii vis
Iar nemuririi când arginții da-vei
Cuvântul tău va fi zadar ucis.