Când scriu din sânge frigul fricii mușcă
Și-s rob pe a nimicului galeră
Un verb frumos zadarnic fruntea-mi speră
Și apele tenebrei dau de dușcă.

Ci la pătrat cobor veciei sferă
Când beau cerneala zborul ce-mi împușcă
Hârtiei întuneric duc în cușcă
Penița mea la pierde vreme-aderă.

Când zic în foaie parcă-s anateme
Ce urcă-n zid pe-al sfinților portret
Și stihul are iaduri să îl cheme.

De literă m-apucă cel șiret
Și port pe inimă-n infern eczeme...
Muri-voi în veșminte de regret