să îți porți somnul ca pe o armură
și să te apere de tot ce-i rău
să te arunci în unda visului cărare
să uiți mereu că ți-a fost greu

cândva eram necesitate
și lumea se-învârtea în jurul meu
azi amintirea ne desparte
de cel ce-am fost. de acel eu

sub masca nepăsării se-ascunde suferința
și în adânc de neguri se stinge-încet sămânța
când fața e totuna cu masca încarnată
oricât ai vrea să te arăți, n-o vei mai face niciodată

nu cer iertare nimănui
căci n-am venit de bunăvoie-n astă lume
greșelile mi le asum
că împreună am cioplit la trunchiul ce-s acum

viața e doar o frază
de multe ori neterminată