Nici nu mă născusem dar tu ai venit cu secera și ciocanul, ai venit,
să-mi tai limba,
după capul și mintea ta ai numit-o ”nedemnă”,
te-ai autodeclarat eliberator de limbă neînțeleasă,


Plin de râvnă, ai secerat cuvintele mamei la pământ,
an de an, cuvânt după cuvânt, suflare de neam blând, le-ai îngropat ca soldații fără nume, fără pământ,
fără cruce și flori de bujori pe mormînt,


Eliberatorule,
sunt martor viu,
eram mică, prin fireaț ai avut mare grijă să te țin bine minte,
primăvară de primăvară, săpam grădina cu frații,
vorbeam în șoaptă să nu ne-audă milițianul satului:
-dragii mamii, săpați,
săpați adânc, așa mai adânc, s-ascundem cuvintele-n pământ,
măcar pi șeli di la mama, măcar pi șeli di la bunică-ta,

*
În școală, secerai în stânga și-n dreapta,
le puneai copiilor porecle ”tupaia, prostaia, durnaia”
oh, de te-aș prinde acuma, eliberator de pastile ”moldovan durak”
scuturai podurile de cuvinte, furai nectarul din laptele mamei,
cuvintele demne le-ncărcai în trenuri, la zero grade chisai limbi ca pe potcoave de cai,

Eram mică, dar
te țin bine minte, în ”90 alergai cu poalele-n vine,
în piața sfatului ai venit aproape de mine să-mi șoptești la ureche: ponimaeș, ponimaeș …
ți-am răspuns: - ponimaiu, cum să nu, bunicii mei te-au așteptat ca pe-un om, cu pâine, sare și vin,
ți-au dat tot ce-a fost mai bun ca la un oaspete, iar
tu ai venit cu secera,
ciocanul
și
ponimaeș …