E primăvară, sau e vară, toamnă, iarnă
Poate e noapte sau e zi, nu știu să spun
Puțin contează când stau singur într-o gară
Trenul de noapte-mi plimbă visele la drum

Aleargă timpul anotimpul să ne treacă
Iubirea zace aruncată prin noroi
Sufletul umblă părăsit, fără de șansă
Privirea caută prin ceață după zori

Turnănd continuu cu tăceri din abundență
Către-anotimpuri de tristețe ne topim
Orbiți de reguli ordonate în absență
Va străluci golul din suflete sublim

Prin anotimpul nepăsării pierdem oameni
Să-i ignorăm mințind că singuri vor răzbi
Le frângem inima ce le-a bătut speranță
Lăsând pe suflete să ardă ‚a iubi’

Ne-ajunge clipa să ne-alunge anotimpul
Topiți de ploi, printr-e străini, cărunți și goi
Culegem clipele ce le-am lipsit de suflet
Zburănd în nori spre nesfârșitul fără noi

Se ștergem tot ce-a fost culoare-n primăvară
Pierzând și vară fără soare-ntr-un infern
Lacrimi albastre scuturând ochii de toamnă
Ne-ajunge iarnă înghețând focul etern