agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1128 .



Omul aproximativ
poezie [ ]
fragment

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Abaddon ]

2023-01-04  |   

Traducere poezie - Traduceri poezii si alte texteAcest text este o traducere.  | 



VIII

îmi amintesc de o dezamăgire șerpuitoare care își trage substanța amară din trecut
navigînd fără lumină necunoscutul unde
am văzut uneori deschizîndu-se pe fruntea cîntecului o oglindă ca o copilărie înţepenită
care a scuipat imaginea pe pămînt
și a spulberat tinerețea strălucitoare — undeva zăceau urme de sînge
pe cearșafuri pătate de amurgurile tîrzii viermuieli febrile sub jar
de asemenea, îmi amintesc că a fost o zi mai dulce decît o femeie
îmi amintesc imaginea ta si a păcatului
singurătate firavă ai vrut să cucerești toate copilăriile peisajelor
doar tu lipseai din apelul înstelat
îmi amintesc că un ceas tăia capete pentru a indica orele
cei care aşteaptă la răscruce pe cei singuratici
în fiecare trecător singuratic se rupe într-o zi răscrucea unei zile
iar pe măsură ce ceasul iubirii vine din văzduh se întoarce în văzduh
fiecare răscruce se găsește într-o altă așteptare placidă
cu aerul pe care îl cîntăm departe
copilăria din ce în ce mai îndepărtată
si pămînt mestecat cu cenușa în lacătul mandibulelor agricole
poarta rîvnită pentru a feri rîsul adulților
îmi amintesc de graba misterioasă care te-a împins după trecerea unui convoi
lanțuri masive agitate negre în capetele cocoșilor ridicau un cîntec frugal între fiecare pereche de priviri
iar vînturile au șters din boturile umede lătratul proaspăt
aveau să izbucnească departe unde nu mai era amintire
izbucnită cu un zgomot de flăcări
îmi amintesc de un tînăr senin care ridica de pe ecran
suspinele sclipitoare ale izbucnirii împrăștiate
zgomotos dar plin de flăcări
cît de mult îi iubesc cînd reînvie lacrimi metalice
știi asta — adolescență înzăpezită — îți amintești pericolele care se învîrteau în stropii negri de lacrimi printre geamanduri de sîni tăiați
am vrut să bem tot sîngele din stîncile soarelui purpuriu
pe care valurile cu gura arzătoare încercau să-l prindă
marea a adus cicatrici încă voluptuos de calde
cu fiecare geamăt îşi golea punga zdrăngănitoare de atîta durere
neștiind ce să faci îți amintești de zgomotul care ne-a îmbrățișat
al îmbrățișării noastre care făcea să pălească prevestirile rele ale flăcării
iar ecluza soarelui a cedat sub greutatea unei astfel de lumini
un ochi de struguri pe care cineva îl zbucnește
a fost o zi mai dulce decît o femeie care pulsa dintotdeauna
i-am văzut trupul și am trăit din lumina lui
trupul s-a zvîrcolit în toate camerele oferind zei nemulțumiți adolescenței oarbe a grămezilor de copii transformați în lăcuste pe imensa pustiire a plajelor.
gleznele țipînd de fericire sălbatică ramuri clănțănind în șuvoaie fragile i-am văzut trupul întins de la un capăt la altul
şi m-am cufundat în lumina lui care a pătruns dintr-o
cameră la alta
axul de bici strigînd cu dungi subțiri de întuneric corpul extrem de dureros - a fost o zi mai dulce decît o femeie
am văzut sub paturi
mase grele de umbre
gata să zboare în jurul hoților adormiți
în palmele moi ale patului lor
am văzut atîrnînd de urechi halourile unor mase grele de gardieni cu pumnii negri și mergînd în mijloc scriind fără răgaz
ploaie spărgînd aripi și prisme cenușii
voințe scurte fosforescente pierdute printre hașurarea rîsului lor trezind cîmpurile închise de ochi fără zgomot care se înșurubează pe axul puțului bubuituri rare de buruieni.
iar apoi din catacombele păsărilor păsările fugind prin tentaculele supuse
fraţii îmblînziţi în gheaţă
ochi de lut fixați asupra incintelor patriilor
unde pămîntul este aruncat în bălți de cadavre și urină
mai departe am văzut genele înghesuindu-se în jurul păsărilor — corona polară
și căderile puternice ale păsărilor luminii pe lumea de foc a fundăturilor și apoi n-am mai văzut nimic
cineva a trîntit ușa
— prieten plîngînd în cală
noaptea s-a ghemuit în mine

*

pe privegherile nimfelor bîjbîind
acum ninge încet de pe acoperișurile nopții culoarea nopții — paznicul runelor
că sunt doar rîpele cîștigate de albastrul impetuos
ochiul împodobit cu girandole va coborî de pe baldachinul său cu un lung șir de fluiere stridente
credeam că alunecăm spre regiuni aspre de alb
unde țurțuri presărați cu suspine strîmte
spre alte mări reînvie spărtura agitată
că dimineața abruptă a deschis în miezul sezonului echipa de cîini care se întreceau la vînătoare zdrobind cu inimi ușoare colibele de zăpadă cu ochi sidefați la fundul eprubetelor.
să fi strigat prea mult în burnița epavelor fericite din jurul versanților
unde dragostea se zbate într-o cușcă pe vatră
iar țipete și gemete ca o furtună se scurge în cămașa de forță
bărci neașezate pe nisipuri mute o tuse fără ecou lovind de ușă
golul unde cască albastrul răgușit
sufla adîncurile guturale ale valurilor -
atît de matern este reproșul care mocnește liniștea în viermele strălucitor
nemișcat și luminos cu atîta tensiune
stai sus furtuna tribord
furia a cucerit spațiul turbulent
iar delirul biciuie fantome de lapte
sunt doar marionete care trag de-a lungul obiectivelor cîntecul de leagăn sîngeros al agoniei navale
experiențe dezamăgitoare
epuizate emanaţii neruşinate de strigăte alungite de hienă
amestecat cu freneziile miasmelor creierului cu speranțe nerăbdătoare de a se elibera
era o dimineață aspră de scoarță și scoici goale în cruzime
atît de tinere erau cuvintele încît sensul lor a alunecat pe piele
iar asperitatea de jur împrejur nu a copleșit baldachinul sonor
din greutatea remușcării
că sîngele neînțeles rumina în imensa devastare a mării

*

așa că m-am dat înapoi în tăcere sub verandele răvășite, luna s-a micșorat în mine - și am fost toată noaptea
la somptuoasele gheare de stîncă gata să sfărîme tăcerea omenească

*
drumurile surde și-au pierdut aripile
iar omul a crescut sub aripa tăcerii
om aproximativ ca mine ca tine si ca celelalte tăceri


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!