prin iarna ce poartă letale

cătușe de gri mohorât,

iubirile noastre fatale

se strâng, ca dracii, de gât



când văd atâția schiori

pe role de cauciuc

iar savana trimite scrisori

că vine la miercurea ciuc



s-aducă,-n duminici purii,

pe pârtii înguste de clei,

ninsorile cu păpădii

în sănii trase de lei…





aud o voce străină

din umbră, când beau și exult,

ce-mi spune că poate să vină -

dar eu voi fi mangă, de mult,

rotind în vârtejuri primare

un crivăț de cuvinte, tăios,

din iernile lungi și barbare

ce dorm la mine în os.