E clar că am ieșit din aria ta de acoperire
Nu te mai interesează cercul,
nici triunghiul pe care poți să îl faci cu mine
De romburi ce sa mai vorbesc
Atât de nostalgice, atât de lăsate în ruină
Pătratul languros se prelinge pe umerii tăi parfumați,
Ca un cub deghizat
Trapezul pantagruelic al iubirii s-a prăbușit
Mă circumscriu într-o tristețe ca într-un poligon obtuz
Căruia nu ii pot face față
Prin prisma ultimelor îndoieli sclipesc atâtea inserții
Străine, lipsite de expresie
Și de formă ovală
Necunoscutele puncte de după noi.