A fi ori ba,-ntrebare colosală
Atârnă cugetării greu de gâtul
Fiind, infernului îi eşti pârâtul
Nefi, în haos şoapta ta se spală.

Fiinţă, des ea umblă cu urâtul
În moarte sângele e fără fală,
Aşa că uit mirarea asta goală
Şi spre iubire-ntorc cum şi de câtul.

Ţâşneşte sânul tău atunci, izvorul
De mângâiere pură, de alint
Şi-nchid gândiri redeschizând fiorul.

În inimă de aur ţes argint
Al lunii care ostoieÅŸte dorul
ÃŽn perne pe sub stele ce ne mint.