oh aseară mi-a plesnit inima într-un curcubeu de dureri
o lumină rea mi-a lins fiecare organ în parte
cu aviditatea torţionarului medieval

lăuntrul meu devenise mocirlă din inimă
nu mai rămăsese mare lucru ceva uscat
o piele de şarpe după năpîrlire mi-am vîrît mîinile
ca în mănuşi am început să mă ating cu poftă
la fiecare atingere trupul îmi zvîcnea în fiecare mîngîiere
simţeam prin degete un impuls electric descărcat în mine şi
viziunea unor căluşei de bîlci pe care îi călăreşti ca să uiţi

un spectru al vieţii a venit şi m-a luat în braţe
m-a înălţat pînă deasupra patului a descărcat o seringă
în mine eu m-am refugiat în afara minţii acolo
unde e numai gol ÅŸi nimic nu te poate atinge
unde lipsa oricărei implicări e alb-gălbui euforică
ÅŸi devii una cu ea

din afara propriei conştiinţe vezi totul mult mai clar
tristeţea seamănă cu o piatră într-o grădină de nisip
japoneză pe care o ridici te loveşti cu ea peste faţă
pentru un amestec echitabil de lacrimi şi sînge

albă ca zăpada avea chipul tău se murdărea cu pămînt
de sub pluguri insecte miÅŸunau peste ea
ca un zîmbet hidos al vieţii în faţa morţii

am vrut să te strig am desfăcut un borcan cu limbi tăiate
conservate-n formol am molfăit una cîte una fiecare limbă
te-am strigat în toate limbile ţi-am spus
să te aşezi ghem să-ţi laşi părul să te acopere ca o cascadă
de sub care se topesc secundele fugitive de linişte pură

din fiecare durere am făcut bulgări negri ca ochii unei pisici verzi
am înghiţit fiecare bulgăre am ştiut atunci tot
ce te doare pe tine se continuă în mine şi devine nemuritor

în carnea mea s-au săpat tunele ca sub ghetto-ul din varşovia
întreaga mea structură biologică a căzut
mintea s-a prăbuşit peste ca o otravă
ce nu mai poate fi neutralizată
brusc şi irevocabil cum o femeie fatală te sărută pe gură
şi depune în tine ouă extraterestre pe care mai apoi
le vei numi dragoste

am început să mă micşorez să mă împiedic în haine
am început să mă micşorez oasele-mi sunt prea mari
am început să mă micşorez fiercare gînd apasă pe mine
cu greutatea a o mie de gînduri fiecare emoţie cîntăreşte
cît o infinitate de emoţii de o tonă
am început să mă micşorez m-am redus la o singură zi din viaţa mea
cînd ningea cu putere eram ud în ghete şi mergeam ca desculţ
prin zăpadă însă nu-mi păsa

urma să ajung la tine să mă hrăneşti cu o picătură de sînge
ca pe-o molimă care face praf populaţia
era atît de frig că respiram oxigen şi azot lichid
mişcările mele îngheţau în urma mea mă descompuneau
nu aveam nevoie decît de inimă să ajung la tine

iată-mă
trupul meu arde într-o baie de acid
inima a explodat în locul ei un ochi uriaş se deschide
doar pentru cei care vor să privească adînc în el
un război frumos şi paşnic
un război frumos şi absurd
şi ce vei simţi în legătura cu asta va fi tot
un război frumos şi paşnic
un război frumos şi absurd