Când doarme Dumnezeu în ochi ai tristul
Şi câte-n deznădejde multe alte
Sub paşii tăi un piept de-asfalt e
Ce-i respirând de goane zării chistul.

Că se cuprind în cochilii exalte
Pe drumuri căi, zicându-ne existul
Åži-n munte sur sisific e-alpinistul
De frica pietrei pure să tresalte.

Cu teamă am mai scris un verb pe Aţă
Chemându-l către mândre poezii
Femeie, taci, nimicul meu învaţă.

De-i chiar pe-atât de crud zadar tu zi-i
Să se trezească lin de dimineaţă
Să-mi spună verdele de zori târzii.