În noaptea plină de mister,
Sufletele se-ntâlnesc în vis,
Să-ți spun iubirea ce-o trăiesc,
Vreau să te iubesc, să te nădesc.

Când luna stă să ne privească,
ÃŽn serile reci de pribegie,
ÃŽn umbrele de magnolie,
Să te sărut și să te nutresc.

În nopți de foc și întuneric,
Pe coama vântului să zbor,
Ca frunza tremurând în zori,
Și să-ți aduc amor amar in vene.

Cu dor, în brațele tale mă-nfășor,
Iubirea noastră, o dulce stranie otravă,
Și-n suflet mi-e al tău fior,
Când plânge cerul lacrimi grele te-nfășor.

Nebun de dor, sărutându-ți fruntea,
Îți simt tristețea în privire,
În inima mea, plină de ardoare,
Să te iubesc, să te înec, în mare-mi.

Și în zori, când lumina se născoc,
Când adormi la pieptul meu,
Să știi că-n gânduri și-n fior,
Îți voi purta... iubirea, vrea?.

De dorul tău, mă voi zbătui,
În lanțuri grele de-amintiri,
Și vei rămâne-n inima mea,
Cu dragoste și chin, să te mânjesc.

În noaptea plină de mister,
Sufletele noastre se unesc,
Iubirea, blestem și vis,
Vreau să te iubesc, să te rănesc, te-mpreunesc!