agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2023-03-28 | [This text should be read in romana] |
în anii 70 toţi tinerii arătau ca dealer-ii de droguri, spunea un agent federal
acum arată la fel, de parcă timpul a făcut 11 piruete pe bani ca Mikhail Baryshnikov în O sol da Meia noite, dar nu s-a ales cu nimic, doar hainele s-au schimbat şi muzica s-a schimbat, lucrurile importante au rămas în esenţă aceleaşi, cum ai urca în fiecare dimineaţă înainte de răsărit pe cel mai înalt bloc din Tokyo şi ai privi cum se trezeşte oraşul din mahmureala nopţii, şi dacă ai vedea doi lăstuni în zbor ai înţelege că de fapt nici zborul nu s-a schimbat, că nimic nu s-a schimbat chiar dacă oamenii pleacă zeii şi monştrii se schimbă, fricile nu şi o ameninţare trece prin toţi mugurii gata să explodeze ca o fenomenologie care face abstracţie de toate structurile interne anulînd timpul şi spaţiul, anulînd orice voinţă de schimbare ai putea vorbi printr-o gaură făcută în obraz sau în delirul unei ciuperci aparenţele sunt speculative, ca dragostea unui robot care îţi mîngîie părul dimineaţa, timpul e o păpuşă care nu îmbătrîneşte, nu oboseşte, nu moare dar se teme şi ne minte că ar fi ceva nou în fiecare zi în fiecare din noi ţigările se rulează la fel, doar degetele se schimbă şi nu există nici un înţeles nici o explicaţie valabilă pentru care primăvara se întoarce în fiecare an şi paraşutează lumina alcaloidă a soarelui în copaci doar pe mine nu mă vindecă asta eu doar aş trage pe nas parfumul distinct pe care îl laşi după ce pleci din baruri, doar asta m-ar ajuta să visez doar asta mă face să mă simt un star porno ce revine pe ecrane de la filmul pe peliculă în filmul tău direct pe creier ca o uriaşă melancolie în care toată lumea şi-a pierdut minţile şi seringa trece prin venele tuturor împărţind morfina zilnică şi ar fi frumos cum ai întinde pe toată masa o peliculă de cocaină în care ai desena cu degetul portretul lui Van Gogh cu urechea tăiată ca să plătească o curvă şi eu m-am despărţit de un ochi, dar cu celălalt te văd doar pe tine ceva ca tristeţea, dar nu ea îmi gîdilă obrazul să mă trezesc dimineaţa ar putea fi la fel de bine luciul unei arme bine curăţate strălucindu-ţi pe buze
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy