E mai... negru,
au înflorit trandafirii,
plouă,
dintre ei
câțiva deja
s-au trecut, se scutură

Unii
sunt plini de stropi
roșii, galbeni,
alții n-au culori,
s-au născut albi

Odată
Adonis
în poalele Afroditei
cu capul său negru frumos
sta

Oricât a fost el de frumos
ca bărbat legendar,
zeii albi nu l-au cruțat —
au vrut să-l taie
ca pe-un fir
înalt, gol,
ca pe-un lemn dulce

Rouă vie
picura din el,
Adonisul adormit

Dintr-un negru lemn,
trandafir alb fu,
pe fața și-n gura
Afroditei

Ea și-a lins în vis
iubitul,
l-a prins în păr,
în piept,
i-a dat mușcături,
crezând în negrul său

Dimineața
Afrodita s-a trezit
lângă ea
nu doar cu trandafiri albi
pretutindeni
ca-n ziua de dinainte

Afrodita s-a trezit
scăldată
în mulți trandafiri
roșii, galbeni, roz,
cu glasurile tragice
ale lui Adonis,
cu mirosul extazului,
c-o finețe din ea la pipăire