Fără inimi, e-acum deja-n Europa
ultima toamnă de pace,
întâia toamnă de război cu... strigoi,
după Camil,
în schimb,
după Cezar,
va fi iarăși "Întunecare",
vor apărea cicatrici pe fețe oribile,
plăgi, boli molipsitoare,
nedreptăți sociale, politice,
alte sângerări militare, civile
grele-n stepa euroasiatică brăzdată —
prea agravate îi sunt
din seceta verii fisurile,
avariate clădirile, aprinse cartiere întregi
de-alt nor de rachete,
dinspre Caspică sau dinspre Neagră,
în suflul nimicitor al exploziilor
geamurile zboară spre vremea de-apoi

"Serile în cătunul de lângă Dikanka"
naționale ucrainene (hahole-cazace)
reîncep la lumânări, opaițe,
fără gaz lampant, curent, căldură
doar la foc sufletesc, abia pâlpâind,
rămâne speranța mântuirii... vieților
în vetre din iarna trecută,
cu atâtea superstiții, mituri și urlet

La înmormântări, bântuiții tresar
în semitrezire, reasudați,
morții lor în catafalce surâd,
la sfărâmări de parcuri, mantaua
lui Gogol apare, ori grotesc, "Nasul"
furat
de-un mojic soldat de pe Neva,-n retragere,
muzee, liziere,-orașe,
comune, școli, gări
își ies din perimetrele lor,
se fac într-o clipă și zob,
ce să mai iasă oare din piepturile
gropilor comune prin Donbass,
decât o neuitare-a Moscovei
neiertătoare,
o vendetă transmisă
în cei ce încă mai sunt vii

Lupii, cu căști late
în misiuni avansați
nocturn echipați camuflat,
înarmați până-n gheare și colți
au reintrat integral
în pielea totemului lor
lup albastru, înaripat Star —
din azurul diurn obișnuit
fac salturi prin frunzele legănate

Acum așteaptă ascunși
într-un covor natural
galben, ruginiu, ocru, oranj, stacojiu

Scorbura neagră
devine-o țeavă
de Javelin

÷

O'Brien nu-i marele cap
al "Frăției"
revoluționare,
deși a pretins chiar el
jertfirea oricărui membru secret
ca un ticălos

O'Brien e crudul politruc reacționar,
demnitarul laburist expert,
o mașinărie complet inumană
la Ministerul Adevărului,
torționar
cu șobolani
în cea mai cutremurătoare cameră
la Ministerul Dragostei subpământene

Orice iubire carnală
a oamenilor ce vor forma
noi cupluri
după noi,
dragă Julia,
în sordidul panopticum
al Partidului Exterior
va fi combinată
experimental de Partid
c-o uitare cinică
a trecutului îndrăgostiților,
sau c-o ură sardonică
transferată spre
adularea prostească a liderilor
unei Americi tot mai bicisnice
și a unui Imperiu Britanic
total retrograd,
bazat pe resursele
inepuizabilei Africi

Trăiesc Timpuri Noi,
maneta scoaterii energiei
din mine-n Londra Oceaniei
mă transformă zi de zi,
lună de lună,
poate și an după an
într-un familiar al domniei Răului
și nu vreau să renunț
la iubirea față de tine, Julia

Mi-a mai rămas prea puțin
de trăit, umilirea și dezumanizarea,
aștept execuția pe hol,
visez să mă împuște
când pornesc de la interogatoriul
cu O'Brien
înspre celula-n care plâng
murdar ca un sconcs,
slăbit ca un vampir

Cauza ce-o apărăm
amândoi
este Iubirea
strigată în ultima bolgie
până și-n somn
"Te iubesc Julia,
te urăsc Frate mai Mare,
conducător neîndurător și-al
Partidului Interior!"

Dacă trupul nostru este al lor,
ne mai rămâne Iubirea netrădată
la niciun supliciu de-al lui O'Brien
și ura până-n ultima clipă
pentru sistemul Oceaniei
și Fratele cel Mare,
înviat ca o farsă grosolană
de toate... rotițele aparatului de stat
cu minciuni de control răsuflate
schimbate în noua eră
a Legii Oceaniei

÷÷

Hei, Julia,
bat aripi
de pescăruși pe balcon
înspre zarea
cu lumina ce moare

Odaia închiriată de noi
e la un etaj 7,
nu ca până acum la 1

Frăția
revoltei secrete
nu concepe
să ne prindă
vreo frântură de voce
microfoanele plantate
prin toate cotloanele
clădirilor

Frăția
pentru care
pe viață și moarte
lucrăm
are o mare teamă
să nu ne spioneze nimeni
în noul nostru refugiu

Să nu ne dăm
ca proștii
vreo clipă imaginea
ecranelor dronelor —
să nu ne surprindă
pe-amândoi deodată
neîntâmplător aflați
în același loc

Când timpul
ne golește clepsidra,
plecăm pe rând
pe alte drumuri
decât cele pe care-am venit
la locuințele noastre
controlate
și-n praful readunat zilnic
de către spioni fără jenă

Mă rog
să ne-nfășoare
pe-amândoi
separat,
succesiv
caiere lungi de nori,
giulgiurile rupte pe boltă
când apucăm pe-alte drumuri
după întâlnirile atât de furișate

Londra cu smog
și căderi de rachete
nu ne va depărta nicicând

Ți-am văzut fața albită
de la varul desprins dintr-o vilă
când ne-am aruncat alături
pe pavaj la explozie

N-am crezut, Julia,
că ochii tăi
îmi înregistrau
ultima zvâcnire
în acea noapte de toamnă
înainte să ne contopim
din nou
prin mișcarea gâturilor
și-a trupurilor
cu oamenii vii
pregătiți oricând
de adio