sunt zile în care știu
că tot ce-i mai important să ne spunem
nu ne spunem că de fapt esențialul e în spațiul gol
dintre cuvinte pentru că totul are un cod în care e scris
& cuvintele sînt ca ploaia iar înțelesul e distanța
dintre ploi

impresia greșită că hainele țin de cald
deși căldura din noi vine & toate lucrurile care par juste
dintr-o dată te trezești într-o imensă aglomerație
de gînduri într-un ambuteiaj de gînduri vrei să evadezi
din tine din viața ta & vrei să îți așezi mîna pe ceva
ce are fermitatea unui piept tînăr nedesăvîrșit încă

puțin cîte puțin întocmai ca sub marile orașe
sub marile aglomerări de oameni se cască goluri tuneluri
se sapă încontinuu & structura devine tot mai rarefiată
mai puțin rezistentă întocmai cum se întîmplă
sub piepturile noastre

cum secretul frumuseții stă în succesiunea prăbușirilor
în aceste goluri nu în farduri
pe inimă nici în pansamente
ci în orașele de sub orașe în oamenii pe care i-am îngropat
sub noi totul stabil ca un perimetru fixat
în jurul unui incendiu

sunt zile în care știu
că păsările au oasele goale ca să poată zbura
eu am nevoie de un gol între gînduri
pentru a mă ridica din golul dintre noi
nu există pace pentru învinși
involuntar prin somn mîinile mele îți mîngîie părul