oameni ca mine străbat țara până li se spune
așezați-vă
soiul cuvintelor rele va rodi în curând
și este puțin de folos ca durerea să vă găsească între două alegeri
dorința e plină de ură
și eu

pentru că nu te-am iubit
așa cum aș fi vrut să mă trezesc dimineața
în brațele tale
căldura plină de învățături și de lucruri
pentru care orice tresărire de spaimă a mea și-ar recunoaște limita
mă face neîncrezător în dreptate

nu știu cum îți simți inima când respir precum o plantă uitată la ușă
ori pusă cu bună-știință în camera copiilor
nu știu cum bătăile tale cu bătăile mele nu ies egale
dar vorbim
dimineața
aburul cafelei plutește gânditor
în cameră și peste calea ferată ce șerpuiește domol
spre locul unde mor elefanții

crai maturi ca și mine care nu au obosit să fie singuri
își găsesc rostul în mijlocul acestei intrigi de când lumea este supusă distrugerii
viața fără dușmani naturali ne-a crescut pe amândoi cu respect pentru moarte

iubirea iese din scenă precum o regină urmată de suita sa
îmi pun palma la ochi pentru a risipi norii
să-ți pregătesc calea
dacă tu ai fi dumnezeu iar eu pomul vrăjit cum ar arăta lumea
dacă eu aș fi dumnezeu și tu ai rămâne așa cum ești
cu ce ne-ar mai speria părinții din moment ce dragostea ar fi mereu
în mijlocul lor

pentru că știu că îți plac poveștile cu personaje din basmele
nordice
animale de companie
și zilele în care ploaia nu se lasă convinsă
și pentru că nu te-am iubit așa cum ai vrut
cu mâinile de-a lungul sânilor tăi
cu trupul de-a latul unei nopți pentru care patul mi se păruse
prea puțin
râsul morții despre tot ce a făcut iubirea din noi
s-a așternut implacabil
începând cu
''la început dumnezeu a creat cerurile și pământul''