onorată instanță
a orelor și secundelor,
mă declar vinovat!
în apărarea mea aduc firele de iarbă,
norii și hergheliile de fluturi:
de câte ori nu s-au pierdut prin voi
și-au revenit la viață?
asemenea și întristările mele rătăcesc
precum damnații
prin piramidele voastre de ceață,
aproape fără pace, fără nădejdea de a reveni vindecate
(cu ele îmi pleacă, vă spun, inima întreagă,
ca mama ce-și caută copiii fugiți de acasă).
onorată instanță a minutelor și a săptămânilor,
prea des v-am ofensat, nu pot nega,
însă nimeni nu ar putea mărturisi pentru mine mai bine
decât păsările pierdute prin ceruri,
decât florile prinse pe veci în transparențele alpine.
onorată instanță a tuturor timpilor-timpurilor
de sub soare,
mă declar vinovat și liber,
după cuvântul acelui poet:
vom muri, dar câtă splendoare!