în orașul cu stele pe acoperișuri,
am trăi intens și cădere și faimă,
demoni vor să-mpiedice hotărâte suișuri
dar eu nici de moarte nu am spaimă.

desculță prin rouă ca a verii nimfă,
seva ierbii prin tălpi îmi pătrunde,
melodios extaz vibrează în limfă,
n-aș vrea să se termine aceste secunde.

pe scena vieții mele cortina e sus,
îmi joc rolul consfințit de stele,
în liniște invoc lumina lui Iisus,
să înlocuiască supărările grele.

printre nori să mă ridice mai presus,
de emisfere reci, cețoase și rebele.