inima ta mă salvează

sângele tău este lanțul

care mă scoate

din adâncul fântânii

palma ta este ciutura

mă voi dărui întru totul

prin gâtlejul tău subțire voi curge

ca printr-un tunel

abia așteptând să găsesc

sufletul de la capătul lui

trupul tău va fi noua mea casă

când vei plânge voi călători

odată cu amintirile tale

spre firul de iarbă

spre buzele crăpate ale pământului

spre inima lui împietrită

în care doarme o pasăre

spre rădăcinile tuturor

cuvintelor amuțite

și dacă norocul îmi va surâde

voi ajunge în brațele râului

în clipocitul viselor sale curgătoare

în cascadele ca niște mirese

furate de adâncul prăpastiei

în nesfârșita înțelepciune a mării

voi săruta cerul de pe coamele valului

mă voi înălța către frații mei nori

mă voi spovedi munților

pădurilor, câmpiilor, lacului

voi da viață deșertului

așa cum cântecul

dă viață tăcerii

voi umple din nou fântâna

așteptându-te