Pe-afară-i noapte, tremură şi-atomul,
Pe geamuri intră bezna şi mă sperii...
S-a dus ÅŸi cina sub cortina serii
Şi mult îmi vine a culege Pomul.

Al stelelor veşmânt de frici îl perii
Curat să îl îmbrace-n basme omul
Adânc în mine ce-şi zideşte domul
Spre-a-mpărăţi de feerii imperii.

Să uit tenebra, sus, în frig de Dochii
Arunc al existenţei mele strai
Să pot domni în cer, încet, cu ochii.

Femeie, uneori te întâmplai
Şi după coastă scotoceam sub rochii,
Nocturn mă tem dar coborât e rai.