agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2023-07-27 | [This text should be read in romana] |
E soare curat, tânăr, e rouă, sunt bălți noi
de la o ploaie cu trăsnete-n stânci, copaci, s-a înseninat atât de iute, au plecat precum dragonii demonii nopții, precum îngerii văd acum un stol de cocori, pe cer dispar toți norii cenușii, sunt alții mai albi unii sunt pali, se șterg singuri pe cer în această mirabilă joi, mă salută poiana c-un cântec de gâze, cămașa albă mi-o scot din apă, mi s-a limpezit după atâta clătit, șapte ape mi-au fost de ajuns, se lipise pe corp murdară la gât, subsuori Am stors-o, într-o știoalnă îmi spăl pantalonii prăfuiți mult aseară pe stânci la dresajul acvilei mele, crescută de pui, i-am spălat, i-am bătut bine de pietre, mi-am pus tolba cu săgeți, arcul pe umăr Am desfăcut, am scuturat și întins cămașa albă, am pus-o pe frânghie, se zvântă, mi-am pus pantalonii puțin uzi, e iar cald, în câteva minute îmi voi pune cămașa, imprim pe-o nouă tapițerie litere magice în fire viu vopsite, ticluiesc o poveste de iubire ca-n Halima în multe etape, s-o las ca amintire abia într-o agonie bătrân pentru copiii mei, cos la un peisaj ireal, mă bucur de atâta vigoare, lucrez și-n noapte, vreau să încalec mai iute, după ce-l trezesc în cort pe la ceasul al doilea după zori pe poetul ce trebuie să meargă la curte, primesc acum dintr-un rodiu sub care stau o ploaie de flori de la un vânt matinal Chiar deasupra vechii cetăți Persepolis cu multe fântâni, biblioteci publice din Persia binecuvântată de Zoroastru, Allah, Mehmet, observ cum ies după treburi femei agere, acoperite parțial, cu falduri mereu zburătoare, chipuri pline râd, unele îmi fac cu ochiul, sprințar, doritoare de artă, științe, de-un peisaj relaxant dintr-o tapițerie, pe ultima filă scriu foarte mic numele meu, Dadu Vinaș, "caligraf al lui Omar Khayyam", plec din zori să mai vând un manuscris cu poemele iubirii stăpânului meu
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy