locuiai într-un cer fără scări

cuvântul meu

voia să ajungă la tine

era ca o pasăre

ce-și căuta cuibul

în străfundul ochilor tăi

în inima ta ca o stea roșie

dar tu te-ai speriat

nu voiai să pună nimeni stăpânire

pe sentimentele tale

ai întors capul

și cuvântul meu a căzut

ca o pasăre lovită de glonț

ca o piatră în fântâna

din spatele pleoapelor mele

ca o toamnă rece

în vara sângelui meu

mi-a scuturat inima

mi-a scuturat amintirile

în sufletul meu s-a întins un covor

de frunze roșii și galbene

pașii tăi ar fi fost potriviți pentru el

ar fi fost potriviți

dar tu erai vânătorul

doar vânătorul

care se laudă tuturor

cu trofeul lui cel mai de preț

acest poem sângerând

acest poem ce încă mai respiră