cel mai bine e ca moartea să-ți facă o surpriză, un cadou
ca o ploaie din senin
și în timp ce mori să te întrebi de ce vor oamenii să meargă pe lună
și de ce vor să iubească

sunt atîtea lucruri pe care nu vreau să le fac și le fac încît mă întreb
dacă lumea e voință sau interpretare, dacă atunci cînd fac ce nu vreau
de fapt nu sunt, sau nu sunt eu, adică ori sunt schizo, ori am murit demult
cu toate că știu ca socrate, cînd iubești nu știi nimic decît că iubești
și din asta trăiesc

chiar dacă iubirea îmi transmite pe toate căile comunicației
că sunt un pește pus la uscat, cînd iubesc nu mă usuc
zic și eu ca să-l parafrezez pe nae caranfil, te-am îmrbățișat, ți-am luat mirosul
și dragostea, iar corpul tău face volute prin aer chiar și în somn
pentru că memoria îți joacă feste dar visul îți spune adevărul

mă simt mai mîndru decît cel care a inventat ghilotina
decît de cel care a inventat aparatul de ras, mă simt în pielea celui care a înțeles focul
decît de cel care a făcut roata, sunt un șarpe atît de iubitor că fac zilnic exerciții
să mă mușc singur de gît
la lăsarea serii culeg stele ca ouăle din cuibare, am făcut riduri sub ochi
să dreneze lacrimile pentru că nu am voie sărat

și cu toate astea tot iubesc oamenii, am o imoralitate uscată, ca goethe
am îndoielile mele, dar de un lucru sunt sigur
cînd te văd mă îmbolnăvesc de iubire și mor
de cîteva ori pe minut, ce mă resuscitează e gîndul că pot să mai mor o dată
pentru tine, că pot spune și eu ca baudelaire
în sfîrșit am ieșit din mine însumi.